Serena Williams (42 de ani) nu a renunțat încă la ideea de a reveni în tenis, iar o postare pe care a realizat-o pe rețelele de socializare i-a pus pe gânduri pe fanii legendarei sportive din Statele Unite ale Americii.
După ce a devenit mamă a două fete, Alexis Olympia (6) și Adira River (1), Serena pare dispusă să mai dea o ultimă șansă carierei pe care a încoronat-o în „sportul alb” cu nu mai puțin de 23 de titluri de Grand Slam.
Serena Williams s-a retras pentru prima oară din tenis în anul 2017, atunci când a fost însărcinată cu Alexis Olympia Ohanian, prima fată pe care a născut-o din relația cu afaceristul Alexis Kerry Ohanian.
Legendara jucătoare de tenis a revenit în circuitul WTA în 2018 și inițial a părut că își poate recăpăta forma care a consacrat-o. Concret, în 2018 a jucat finalele la Wimbledon și US Open, însă le-a pierdut pe ambele în fața lui Angelique Kerber, respectiv Naomi Osaka. Mai apoi, în 2019, Serena a eșuat în alte două finale de Grand Slam, tot la All England Club și Flushing Meadows. La Wimbledon 2019, americanca a pierdut finala chiar împotriva Simonei Halep, scor 2-6, 2-6, iar la US Open 2019, ea a cedat în fața altei jucătoare cu origini românești, respectiv Bianca Andreescu, scor 3-6, 5-7.
Ulterior turneelor menționate, Serena Williams a intrat pe o pantă descendentă și nu a mai înregistrat rezultate notabile. Iar apoi, în 2022, înainte să rămână însărcinată pentru a doua oară, reprezentanta SUA și-a anunțat retragerea. Pe scurt, Serena Williams a anunțat că se retrage din tenis în august 2022, iar ultimul meci bifat de ea a fost la US Open, la data de 3 septembrie. Atunci a fost învinsă de australianca Ajla Tomljanovic în 3 seturi, scor 5-7, 7-6(4), 1-6.
Din momentul în care s-a retras și până în prezent, în presa internațională s-a vehiculat de mai multe ori că Serena Williams ar putea reveni pe terenul de tenis încă o dată.
Însă, zvonurile au căpătat cu adevărat amploare în prima jumătate a acestui an, când americanca a realizat o postare misterioasă pe platforma X, fosta Twitter, prin intermediul căreia a transmis:
Sunt gata să lovesc din nou niște mingi”, a scris Serena Williams, care între timp a născut pentru a doua oară, citată de Sports.Yahoo.com.
Concret, la data de 15 august 2023, ea și Alexis Ohanian au devenit părinții unei noi fete, pe nume Adira River.
Mesajul Serenei Williams a alimentat imediat zvonurile unei reveniri în circuitul WTA, având în vedere că este cunoscută dorința acesteia de a depăși recordul de 24 de titluri de Grand Slam care îi aparține fostei jucătoare Margaret Court.
Cele mai tari puncte din ultimul meci jucat de Serena Williams, mai jos:
Turneele preferate de Grand Slam ale Serenei Williams au fost Australian Open și Wimbledon. La fiecare dintre acestea, americanca a ridicat de 7 ori trofeul deasupra capului, doar în cariera de simplu.
Toate trofeele de Grand Slam câștigate, la simplu, de Serena:
De asemenea, tot la Australian Open și Wimbledon i-a mers cel mai bine și în cariera de dublu:
Serena Williams va împlini vârsta de 43 de ani la data de 26 septembrie 2024.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER